Meniul site-ului
Categorii
Statistica
Biserica Angliei a făcut primul pas hotărâtor în deschiderea uşii femeilor episcop
Biserica Angliei a făcut primul pas hotărâtor în deschiderea uşii femeilor episcop
Textul urmează să fie aprobat cu o majoritate de 44 sinoade diocezane, înainte de a reveni la Sinodul General, în 2012, pentru adoptarea finală, care ar putea duce la hirotonirirea primelor femei episcop în anul 2014. "Am decis să cerem sugestii eparhiilor, pentru alcătuirea unui proiect de lege, faţă de care mulţi din această adunare au sentimente amestecate", a spus Arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams. Şeful Bisericii Anglicane a recunoscut că reforma a semănat discordie şi că a fost "extrem de dificil" să se păstreze unitatea comunităţii anglicane. Eparhiile vor fi capabile să analizeze propunerea prin care adversarii femeilor-episcop să îşi vadă totuşi dorinţele respectate, prin intermediul unor acorduri locale. Propunerea lui Rowan Williams, de a stabili într-o dioceză în care o femeie a fost aleasă, o jurisdicţie paralelă pentru credincioşii care îşi doresc un episcop bărbat, a fost respinsă în această săptămână. Christina Rees, implicată într-o campanie în favoarea femeilor-episcop, a numit decizia Sinodului ca fiind un "rezultat minunat". Reverendul David Houlding a declarat că "uşa a fost închisă" tradiţionaliştilor din Biserică. Prima femeie preot a fost hirotonită în 1994 de Biserica Angliei, declanşând o reacţie în lanţ în rândul a mai mult de 400 de clerici tradiţionalişti. Biserica Anglicană din Statele Unite şi Canada, unde au fost deja numite femei-episcop, a inregistrat tensiuni in randul tradiţionaliştilor. Biserica Episcopală Scoţiană, le permite din 2003 femeilor să devină episcopi, dar nici una nu a atins încă această poziţie, în timp ce Biserica din Ţara Galilor s-a pronunţat împotriva unui astfel de proiect, în aprilie 2008.
www.stiri.lacasuriortodoxe.ro
Всего комментариев: 0 | |
Calendar Ortodox