Meniul site-ului
Categorii
Statistica
În Marea Britanie, profesorii ignoră punctul de vedere a elevilor creştini
În Marea Britanie, profesorii ignoră punctul de vedere a elevilor creştini
Inspectorii britanici din şcoală au ajuns la concluzia că profesorii nu acordă atenţie convingerilor religioase a studenţilor creştini, dar totodată foarte atent se comportă faţă de punctul de vedere a elevilor de alte religii. Conform raportului, chiar şi Materiile biblice sunt folosite de cadrele didactice numai pentru ca să înveţe copiii să-şi exprime sentimentele şi compasiunea pentru cei slabi şi infirmi. De exemplu, un profesor a susţinut că scopul de a elucida minunea vindecării unui orb de către Mântuitorul Hristos este - de a înţelege ceea ce se simte un orb, şi chiar a sugerat că elevii să scrie un eseu despre ceea ce vor pierde, în cazul în care aceştia nu vor putea vedea. Potrivit fostului episcop de Rochester, Michael Nazir-Ali, cultura britanică în general, se ruşinează de a vorbi deschis despre creştinism, care, cu toate acestea, nu se aplică la alte credinţe. El a exprimat de asemenea îngrijorarea că profesorii pot prezenta religia drept "un amestec de ritualuri interesante şi sărbători". Predarea religiei este tot mai mult periculosă. Anul trecut, un profesor de la o şcoală începătoare din Londra, a trebuit să demisioneze, după ce sa plâns Directorului de prejudecăţile anti-creştine ale elevilor săi. Raportul oferă un exemplu cum un băiat britanic a declarat că a fost bucuros de faptul că a fost ucis un avocat, "pentru că el a fost un creştin". Predarea religiei este obligatorie în şcolile britanice, deşi nu sunt incluse în programul de stat. Scopul acestora este - să demonstreze că creştinismul - este religia principală a Marii Britanii, precum şi oferirea câtrva idei despre alte religii majoritare ale ţării.
Всего комментариев: 0 | |
Calendar Ortodox