Meniul site-ului
Categorii
Statistica
Mare Şedinţă CEDO, în 30 iunie 2010, pe tema crucifixelor din Italia
Mare Şedinţă CEDO, în 30 iunie 2010, pe tema crucifixelor din Italia
Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului se va întâlni în data de 30 iunie 2010, pentru a examina un recurs al Italiei care a fost condamnată pentru prezenţa crucifixelor în şcolile de clasă, au declarat oficialii CEDO, miercuri, 2 iunie. În afacerea "Lautsi contra Italia", condamnarea Italiei, din 3.11.2009, de către Curtea de la Strasbourg, a dat naştere unor reacţii puternice în peninsulă. Curtea a hotărât că prezenţa crucifixelor în sălile de clasă încalcă atat dreptul părinţilor de a-şi educa propriii copii, conform credinţei lor, cat şi dreptul copiilor la libertatea religiei. Începând din anul 1984, catolicismul nu mai este oficial religie de Stat în Italia, dar ordonanţa adoptată în 1920, sub fascişti, care susţine prezenţa crucifixului în şcoli, nu a fost niciodată abolită. Marea Cameră va organiza o audienţă în 30 iunie, înainte de a se pronunţa într-o manieră definitivă. CEDO a precizat că, între altele, 10 state membre (Armenia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, San Marino, România şi Rusia) şi alţi 33 membri ai Parlamentului ar putea acţiona simultan în acest caz, în sprijinul Italiei. Este prima dată când o problemă strânge laolaltă mai mulţi "intervenienţi terţi”, un statut care le permite acestora transmiterea de comentarii scrise şi orale către instanţă. Curtea de la Strasbourg a fost sesizată de o mamă italiană, Solie Lautsi, refuzată de instanţele italiene pe această temă. Judecătorii europeni au apreciat că crucea ar putea fi uşor interpretată de elevii de toate vârstele, ca un simbol religios, un semn care poate fi perturbator pentru elevii de alte religii sau atei. Curtea a constatat în unanimitate, o încălcare a articolului 2 din Protocolul 1 (dreptul la educaţie), coroborat cu articolul 9 al Convenţiei (libertatea de gândire, conştiinţă şi religie). CEDO a acordat reclamantului 5.000 de euro pentru daune morale.
www.lacasuriortodoxe.ro
Всего комментариев: 0 | |
Calendar Ortodox