Cele 7 Sfinte Taine Crestine Ortodoxe
1.TAINA SFANTULUI BOTEZ
Sfantul Botez este intaia dintre Tainele Sfintei Biserici; este usa prin care se intra in Sfanta Biserica. Si numai ajungand membri ai Bisericii lui Hristos ne putem invrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine.
Taina Sfantulul Botez a fost asezata de Mantuitorul Iisus Hristos prin cuvintele: "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” (Matei XXVIII, 19). Acestea le-a grait dupa invierea Sa din morti.
Dar Taina Sfantului Botez nu este numai usa prin care se intra in Sfanta Biserica a lui Hristos, ci si pentru castigarea imparatiei lui Dumnezeu, asa cum ne incredinteaza insusi Mantuitorul, zicand : "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu.” (Ioan III, 5).
Si inaintemergatorul Mantuitorului Hristos, sfantul Ioan, a botezat la Iordam. Dar botezul lui nu era Taina, ci inchipuia doar curatirea de pacate prin credinta si pocainta; el era mai mult un indemn la pocainta, un semn vazut si pregatitor spre cele ce aveau sa vina, cum marturiseste chiar sfantul Ioan Botezatorul: "Eu unul va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine; Lui nu sunt vrednic sa-I duc incaltamintea. Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc” (Matei III, 11). Mai tarziu, si sfantul apostol Pavel, intalnind in calea sa pe unii care primisera botezul lui Ioan, i-a intrebat: "Primit-ati voi Duhul Sfant cand ati crezut? lar ei au zis catre el: Dar nici n-am auzit, daca este Duh Sfant. Si el a zis : Deci in ce v-ati botezat ? Ei au zis: In botezul lui Ioan. Iar Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocaintei, spunand poporului sa creada in Cel ce avea sa vina dupa el, adica in Iisus Hristos. Si auzind ei, s-au botezat in numele Domnului Iisus” (Fapte XIX, 1?5), adica au primit Botezul crestin.
Sfantul Botez instituit de Mantuitorul Iisus Hristos nu este doar un semn pregatitor pentru cele ce ar fi sa vina, ci este o Sfanta Taina a Bisericii lui Hristos.
Partea vazuta a Tainei Sfantului Botez consta din afundarea de trei ori in apa sfintita a celui ce se boteaza si in rostirea cuvintelor : "Boteaza-se robul lui Dumnezeu (N) In numele Tatalui, amin, si al Fiului, amin, si al Sfantului Duh, amin; acum si pururea si in vecii vecilor, amin”.
Sfanta noastra Biserica face Botezul prin afundare, nu prin turnare sau prin stropire, pentru ca chiar cuvantul botez are insemnarea de "a afunda”, "a cufunda”. Sub forma de turnare sau prin stropire se savarseste doar in imprejurari cu totul deosebite, cand, de pilda, cineva este greu bolnav sau cand nu se afla la indemana apa din destul.
Apa care se foloseste la Taina Sfantului Botez trebuie sa fie naturala, curata, cu nimic amestecata.
Efectele primirii Tainei Sfantului Botez sunt: iertarea pacatului stramosesc si a tuturor pacatelor savarsite inainte de Botez in situatia celor ce se boteaza mai tarziu; renasterea, sau nasterea la o viata noua duhovniceasca, viata de curatie si sfintenie; de asemenea, primirea in sanul Sfintei Biserici, adica numararea celui botezat intre fiii ei, putandu-se impartasi de toate celelalte Sfinte Taine si de bunurile sufletesti pe care Sfanta Biserica le daruieste membrilor ei (cum s-a mai aratat). De aici si denumirile date Tainei Sfantului Botez: "baie”, "izvor sfant”, "luminare”, "renastere”, "nastere din nou”, "sfintire”, "pecetea lui Hristos”, "baia vietii”-, "baia renasterii”i "baia pocaintei”.
Botezul sterge si vina si pedeapsa pentru pacate, dar el nu nimiceste si urmarile pacatului stramosesc, cum sunt: slabirea vointei si inclinarea spre rau, pofta inimii, suferintele, bolile si moartea.
Savarsitorii Tainei Sfantului Botez sunt episcopii si preotii, caci lor le-a incredintat Mantuitorul Iisus Hristos puterea de a savarsi Sfintele Taine. Numai in caz de nevoie poate boteza si diaconul, iar in cazuri cu totul deosebite poate face acest lucru si un simplu credincios, avand insa grija sa rosteasca cuvintele care arata ca lucrarea se face in numele Sfintei Treimi. In acest caz, daca cel botezat traieste, trebuie chemat preotul pentru citirea rugaciunilor din randuiala Botezului si administrarea Tainei Mirungerii si impartasaniei.
Daca sunt unii crestini din afara Bisericii Ortodoxe care spun ca nu trebuie sa botezam pe prunci, pentru ca ei nu au pacate si, mai ales, pentru ca nu pot sa marturiseasca credinta lor, noi ramanem la practica noastra, veche cat Biserica, de a boteza pe prunci, practica intemeiata si pe Sfanta Scriptura si pe Sfanta Traditie si pe ratiune. Aceasta, pentru ca Taina Sfantului Botez este absolut necesara pentru mantuire, de la care nu pot fi exclusi nici copiii. Primitorii Tainei Sfantului Botez sunt toti cei nebotezati, de orice varsta ar fi ei, toti fiind intinati de pacatul stramosesc (Fapte XVI, 14?15; XVI, 33; 1 Cor. I, 16, 14?15 ; XVI, 23). Necesitatea Botezului pentru toti este aratata de Mantuitorul prin cuvintele: "Adevarat zic, de nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu” (Ioan III, 5). Chiar din timpul sfintilor apostoli se savarsea botezul copiilor: Lidia si casa ei (Fapte XVI, 15); temnicerul si casa lui (Fapte XVI, 33) ; Crispus si casa lui (Fapte XVIII, 8); Stefanas si casa lui (1 Cor.I, 76).
Sfanta Taina a Botezului este savarsita de preoti, care au primit harul sfintitor al preotiei. Este socotita sarbatoare mare pentru orice familie de crestin ziua in care copiii nou-nascuti primesc Taina Sfantului Botez si intra prin ea in randul credinciosilor crestini. Potrivit randuielilor sale, Biserica noastra boteaza pe prunci, curand dupa nasterea lor. Asa a facut ea dela inceput.
Daca botezul ne curateste in primul rand de pacatul stramosesc, oare trebuie sa uitam ca si copiii se nasc cu acest pacat ? Stim ce spune psalmisitul: "Intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea” (Ps. L, 6). Stim ce spune si sfantul apostol Pavel : "De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acela in care toti au pacatuit” (Rom. V, 12). Acest lucru cunoscandu-l, ca toti ne nastem cu pacatul stramosesc, avem noi siguranta ca un prunc va trai pana la varsta cand poate sa cunoasca si sa marturiseasca credinta in Hristos, pentru ca atunci sa-l botezam? Putem noi sa riscam ca el sa moara nebotezat, sub osanda pacatului stramosesc?
Iar daca ne referim la vremurile stravechi, la Traditia Bisericii, vedem ca de atunci, din secolele I?II si III se practica botezul copiilor. Sfintii parinti arata in scrierile lor ca Biserica a primit de la apostoli obisnuinta de a administra botezul si pruncilor.
In ceea ce priveste faptul ca pruncii nu pot sa-si marturiseasca credinta crestina, Biserica are ca garant pe nasii care-i primesc la botez, care marturisesc pentru acestia credinta crestina rostind Crezul si care isi iau indatorirea ca finii lor sa fie crescuti de ei in credinta Bisericii.
De altfel, noi cunoastem tot din Sfintele Scripturi atatea cazuri cand pentru credinta cuiva Dumnezeu S-a indurat de cel pentru care acesta se ruga. Sa ne amintim ca Mantuitorul a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum pentru credinta stapanului sau ; a vindecat pe fiica femeii canaanence pentru credinta mamei sale, si a inviat pe fiica lui Iair pentru credinta tatalui sau, si pe fiul vaduvei din Nain pentru credinta mamei sale. Si atunci sa nu credem noi ca botezul poate fi savarsit pruncilor pe temeiul credintei nasilor lor?
Ca sa faca marturisirea de credinta, nasului i se cere sa fie bun credincios, sa fie mai in varsta; de asemenea, sa fie de acelasi sex cu pruncul care se boteaza. Parintii pruncului nu pot fi nasi. Este bine ca pentru fiecare nou botezat sa fie numai un nas.
Nasul are indatorirea sa ingrijeasca de viata sufleteasca a finului sau, invatandu-l, la vremea cuvenita, adevarurile dreptei noastre credinte spre a face din el un bun credincios, madular sanatos al Sfintei Biserici. Dar si finul este dator cu ascultare si cu respect fata de nas, in aceeasi masura cum ii asculta pe parintii sai trupesti.
Exista un Botez al muceniciei sau al sangelui (Matei X, 32 ; XVI, 25), cunoscut in cele dintai veacuri crestine, intelegand prin el moartea martirica, in persecutii, pentru Mantuitorul Iisus Hristos. Sfintii parinti il socotesc asemenea Botezului din apa si din Duh, umeori chiar mai de pret decat acesta (sfantul Grigorie Teologul).
Mai cunoastem si Botezul dorintei care consta in dorinta arzatoare a cuiva de a ajunge membru al Sfintei Biserici, ducand o viata de pocainta si in virtute. Daca dintr-o pricina oarecare fara voia lui nu ajunge sa primeasca botezul prin apa si prin Duh, el e socotit botezat cu Botezul dorintei.
Taina Sfantului Botez nu se repeta. Caci "este un Domn, o credinta, un botez” (Efes. IV, 5)… "Marturisesc un botez spre iertarea pacatelor”, rosteste cel ce primeste Sfanta Taina a Botezului (Art. 10 din Simbolul Credintei). Intr-adevar, dupa cum cineva nu se naste trupeste decat o singura data, tot asemenea nasterea sufleteasca nu poate fi decat una singura. Numai daca a fost gasit un prunc si nu se stie sigur de a fost sau nu botezat, atunci acesta este botezat conditionat, daca n-a fost botezat. Deci nici aici nu se savarseste un al doilea botez.
LECTURA DIN SFINTII PARINTI
"Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat” (Gal. III, 27).
? "Scufundandu-te in apa, unde-ti pierzi urma, inseamna ca ai ajuns sa te lipsesti de viata din aer. Iar a te lipsi de viata, e tot una cu a muri. Cand, peste cateva clipe, te-ai ridicat la fata apei, ajungand iar la lumina, inseamna ca te doresti fierbinte dupa alta viata, iar dupa ce ai dobandit-o traiesti numai din ea. Din aceasta pricina si cerem in slujba Botezului ajutorul Facatorului a toate, iar o nastere din nou e cu mult mai insemnata decat cea dintai. Acum si chipul lui Dumnezeu se intipareste mai bine in sufletul celui botezat decat odinioara, iar statura lui e facuta acuma si mai intocmai dupa modelul dumnezeiesc, caci de-acuma chiar modelul ni se arata cu trasaturi mai lamurite” (Nicolae Cabasila, Viata in Hristos).
Asa cum pruncul nou-nascut are nevoie de hrana pentru a creste si a se intari in cele trupesti, cel nascut prin Taina Sfantului Botez are trebuinta de crestere si intarire duhovniceasca in viata cea noua, viata in Hristos Domnul. Iar aceasta intarire, care vine de la Sfantul Duh, i se da celui botezat prin a doua Taina a Sfintei Biserici, prin Sfantul Mir (Mirungerea).
Taina Sfantului Mir (Mirungerea) este instituita de Domnul nostru Iisus Hristos care fagaduieste sfintilor apostoli ca le va trimite Duhul Sfant: "Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu ; voi insa, sedeti in cetate pana ce va veti imbraca cu putere de sus” (Luca XXIV, 49 ; vezi si Ioan XIV, 16?17, 26; XV, 13?15; Matei X, 20). In chip mai lamurit, pentru intelegerea noastra, mai vadit si mai stralucit avea sa se arate instituirea acestei Sfinte Taine in ziua Cincizecimii, in ziua Pogorarii Sfantului Duh cu toate darurile Sale.
Sfintii apostoli au impartasit Taina Sfantului Mir celor botezati, cum citim in Sfanta Scriptura : "Apostolii din Ierusalim, auzind ca Samaria a primit cuvantul lui Dummezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan, care, coborand, s-au rugat pentru ei, ca sa primeasca Duh Sfant, caci nu se pogorase inca peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezati in numele Domnului Iisus. Atunci isi puneau mainile peste ei, si ei luau Duh Sfant” (Fapte VIII, 14?17).
Aflam asadar ca, inca de la inceput, Taina Sfantului Mir era, ca si in vremea noastra, nedespartita de Taina Sfantului Botez. De asemenea, ca ea se impartasea prin punerea mainilor numai de catre sfintii apostoli asupra celor botezati. Astfel, si in Efes, sfantul apostol Pavel a impartasit Sfanta Taina a Mirului unora pe care i-a botezat cu botezul lui Iisus ? Botezul crestin ? si care nu avusesera pana atunci decat botezul lui Ioan (Fapte XIX, 1?6).
Sfintii apostoli impartaseau Duhul Sfant celor botezati atat prin punerea mainilor (Fapte VIII, 14?16 ; Evrei VI, 2 ; Fapte XIX, 1?6), cat si prin ungerea sau pecetluirea cu Sfantul Mir a celor botezati: "Iar Cel ce ne intareste pe noi impreuna cu voi in Hristos si ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a si pecetluit si ne-a dat arvuna Duhului in inimile noastre” (2 Cor. I, 21?22 ; Efes. IV, 30) ; "Iar voi ungere aveti de la Cel Sfant si stiti toate… ungerea pe care ati luat-o de la El ramane intru voi si nu aveti trebuinta ca sa va invete cineva” (1 IoanII,-20, 27).
Cu trecerea vremii, numarul credinciosilor a sporit, iar sfintii apostoli nu au mai putut ajunge peste tot, ca sa-si puna mainile asupra tuturor. De aceea s-a indatinat savarsirea Tainei Sfantului Mir prin ungere de catre urmasii lor, adica de catre episcopii si preotii Bisericii, cum se face si azi.
Despre toate acestea ne incredinteaza si Sfanta Traditie prin marturii din secolele II, III si IV: "Dupa ce am iesit din baia Botezului, ne ungem cu ungere sfanta, dupa ritualul vechi, precum si la preotie se ungeau cu untdelemm din corn. Ungerea ni se face matenal, dar ea poarta roade duhovnicesti, dupa cum si la Botez, afundarea este un act material, dar roadele sunt duhovnicesti, ca suntem curatiti de pacate… Apoi vine punerea mainilor, cu care unindu-se binecuvantarea, se cheama si se coboara Sfantul Duh” (Tertulian). "Voua, dupa ce ati iesit din cristelnita sfintei ape, vi s-a dat ungerea, preinchipuirea aceleia cu care a fost uns Hristos ; iar aceasta este Sfantul Duh” (Sfantul Chiril al Ierusalimului).
Partea vazuta a Sfintei Taine a Mirungerii o constituie ungerea in forma de cruce cu Sfantul Mir a partilor mai insemnate ale trupului si a organelor simturilor, cu rostirea, de fiecare data, a cuvintelor: "Pecetea darului Duhului Sfant. Amin”.
Sfantul Mir se prepara din untdelemn, vin si 38 diferite aromate si se sfinteste de catre un sobor de episcopi, in Joia Patimilor. Amestecul acestor aromate simbolizeaza bogatia si felurimea darurilor Sfantului Duh de care se impartasesc primitorii acestei Taine.
Savarsitorul Tainei Marungerii este episcopul sau preotul. Sfanta Taina a Mirungerii impartaseste primitorilor harul Sfantului Duh, care lumineaza mintea pentru intelegerea si marturisirea adevarului crestin; ea intareste voia pentru propasirea in toate cele bune, dand astfel celor botezati taria de a fi adevarati crestini sau locasuri vrednice ale Sfantului Duh. Darurile acestea sunt vii si lucratoare in sufletul crestinului care ramane in Biserica si participa la viata Bisericii.
Sfanta Taina a Mirungerii nu se repeta. Chiar daca se obisnuieste ca cei care s-au lepadat de credinta crestina ori au parasit Sfanta Biserica si vor sa se intoarca din nou la ea, sa fie iarasi unsi, aceasta nu inseamna o repetare a Sfintei Taine, ci numai reintarirea lor in dreapta credinta.
Nascut la viata cea noua, viata in Iisus Hristos, intarit in ea prin pecetea darului Sfantului Duh, de acum fiu al Sfintei Biserici, credinciosul se poate invrednici si de primirea celorlalte Sfinte Taine. Asa i se da lui Taina Sfintei impartasanii sau Cuminecaturi, prin care, sub chipul painii si al vinului primeste insusi Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos spre iertarea pacatelor si spre viata de veci.
Aceasta Sfanta Taina se mai numeste si Sfanta Euharistie ceea ce inseamna multmnire, pentru ca atunci cand a asezat-o, la Cina cea de Taina, Mantuitorul Hristos a multumit Parintelui ceresc inainte de a frange painea si a o da sfintilor apostoli. Dar ea este si o jertfa de multumire catre Dumnezeu adusa de Sfanta Biserica, de credinciosii ei, prin episcop sau preot.
Sfanta Impartasanie ii uneste pe credinciosi cu Mantuitorul Iisus Hristos, dar ii uneste si intre ei prin aceeasi credinta si prin dragoste crestineasca; ei sunt una si aceeasi obste crestineasca in fata aceluiasi sfant altar, impartasindu-se de toate darurile dumnezeiesti din unul si aceiasi potir.
Sfanta impartasanie nu este numai o Taina, ci si o jertfa reala, nesangeroasa, adusa lui Dumnezeu, Jertfa trupului si a sangelui lui Iisus Hristos. Acelasi Hristos S-a jertfit pe cruce si Se jertfeste in Sfanta Euharistie. Deosebirea este ca jertfa de pe cruce este sangeroasa, pe cand cea din Sfanta Euharistie este nesangeroasa, insa strans unita cu cea de pe cruce pe care o actualizeaza pana la sfarsitul veacurilor
Sfanta Impartasanie este cea mai mare Taina, fiindca prin ea noi nu primim numai harul dumnezeiesc, ci pe insusi izvorul harului, pe Iisus Hristos, impartasindu-ne cu Trupul si Sangele Sau.
Mantuitorul Hristos a instituit Taina Sfintei Euharistii sau impartasanii in Joia inaintea mintuitoarelor Sale Patimi, la Cina cea de Taina. Atunci, luand painea si binecuvantand-o, a frant-o si, dand-o ucenicilor Sai, a zis: "Luati, mancati, acesta este Trupul Meu. Si luand paharul si multumind, le-a dat, zicand: Beti dintru acesta toti, ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei Noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor” (Matei XXVI, 26?28). Dupa aceea le-a poruncit: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea” (Luca XXII, 19).
Sfanta Taina a impartasaniei se savarseste numai de episcop si preot, in virtutea puterii date lor de Mantuitorul Hristos, prin sfintii apostoli (Luca XXII, 19) si numai in cadrul Sfintei Liturghii; ea este miezul si centrul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii. Darurile ce se aduc spre prefacere in Trupul si Sangele Domnului sunt painea din grau curat si dospita si vinul, tot curat, din struguri.
Prefacerea painii si vinului in Trupul si Sangele Domnului, in vremea Sfintei Liturghii, are loc atunci cand preotul sau episcopul, ridicand mainile, fruntea si inima catre cer se roaga fierbinte:
"Inca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca si fara de sange, si Te chemam, Te rugam si cu umilinta la Tine cadem : Trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse inainte si fa, adica, painea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tau, iar ceea ce este in potirul acesta, Cinstit Sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant”.
In acest timp, la strana se canta "Pe Tine Te laudam”, iar credinciosii ingenuncheaza, caci acum se savarseste prefacerea, iar nu atunci cand se rostesc cuvintele de instituire a Sfintei Taine : "Luati mancati… Beti dintru acesta toti…”. Cum se petrece acest lucru, mintea noastra nu poate pricepe; se face in chip tainic, mai presus de intelegerea noastra.
In incercarile lor de a deslusi macar in parte aceasta lucrare intru totul tainica, pana si cei mai mari si mai alesi cugetatori crestini nu au gasit cuvinte potrivite.
Dar trebuie sa luam aminte, inainte si mai presus de toate, ca ceea ce se savarseste la Sfanta Liturghie nu este doar o asemanare cu ceea ce s-a facut la Cina cea de Taina, ci Insusi Mantuitorul Iisus Hristos este prezent aici sub chipul painii si al vinului. El, Hristos Domnul, ne-a grait limpede despre aceasta inca inaintea Sfintelor Sale Patimi, zicand : "Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi” (Ioan VI, 54). Caci "adevarat, adevaiat zic voua, daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata in voi” (Ioan VI, 53).
La primirea Sfintei Cuminecaturi sunt chemati toti fiii Sfintei Bisenci; ei se pot impartasi cu Trupul si Sangele Domnului, daca mai intai si-au marturisit pacatele si au fost dezlegati de preotul duhovnic. Dupa primirea Sfintei Cuminecaturi se cuvine sa nu mai sarute icoana, sau mana episcopului sau preotului, sa-si pazeasca limba de orice vorba desarta, de blestem, de clevetiri, cinstind astfel Dumnezeiescul Trup si Sange pe care l-au primit.
Mari, multe si minunate sunt roadele Sfintei Cuminecaturi pentru viata duhovniceasca a credinciosului crestin. Caci cel ce se impartaseste cu Trupul si Sangele Domnului se uneste tainic cu Domnul si, prin aceasta, isi umple sufletul cu har si cu toate bunurile duhovnicesti pe care le aduce o asemenea unire. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru El” (Ioan VI, 56), ne graieste Mantuitorul. El isi sporeste viata duhovniceasca : "Cel ce Ma mananca pe Mine va trai prin Mine” (Ioan VI, 57), adauga Hristos Iisus. Si ce-i poate fi mai de folos credinciosului crestin, decat trairea lui cu Hristos si in Hristos.
Sfantul Ignatie Teoforul spune ca Sfanta Cuminecatura "este leacul nemuririi”, dandu-ni-se "spre iertarea pacatelor si spre viata de veci”. Ea pastreaza si stransa legatura cu intregul Trup al Sfintei Biserici, in care Mantuitorul Iisus Hristos se afla prezent fara intrerupere.
Dat fiind roadele Sfintei Cuminecaturi, Sfanta Biserica porunceste fiilor ei sa se pregateasca si sa se impartaseasca cat mai des cu Trupul si Sangele lui Hristos. indeosebi, in cele patru posturi mari de peste an, in preajma unei calatorii mai indelungate, la caz de suferinta si boala, ca si inainte ca mirii sa se invredniceasca de Sfanta Cununie. Eiectele binefacatoare ale Sfintei impartasanii apar numai in sufletele celor care au primit-o cu vrednicie. Celor nepregatiti si nevrednici le aduce osanda de la Dumnezeu (1 Cor. XI, 27?29).
Este Taina in care Dumnezeu iarta, prin duhovnic, pacatele crestinilor care se caiesc sincer si le marturisesc la scaunul spovedaniei, in fata preotului.
Ea are diferite numiri. Se numeste pocainta, pentru ca cel ce o primeste trebuie sa regrete in mod sincer, pacatele savarsite si marturisite preotului duhovnic; marturisire sau spovedanie, intrucat crestinul isi marturiseste pacatele in fata preotului; al doilea Botez, pentru ca prin ea se spala pacatele intocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru ca prin ea se dezleaga pacatosul de legatura pacatelor; impacare, pentru ca ne impaca cu Dumnezeu.
Mantuitorul Hristos a ingaduit aceasta Taina sfintilor Sai apostoli cand le-a spus : "Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer” (Matei XVIII, 18; XVI, 19). El a instituit-o apoi dupa Sfanta Sa inviere din morti, cand aratandu-Se apostolilor le-a zis : "Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal va trimit si Eu pe voi. Si zicand aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21?23). Puterea de a lega si dezlega pacatele o are numai Mantuitorul Hristos, cum ne-a aratat (Luca V, 20 si 24), dar El a dat aceasta putere si apostolilor (Ioan XX, 21-23) si prin acestia, episcopilor si preotilor.
Recunoasterea pacatelor se face prin marturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, in fata preotului-duhovnic. Pacatul apasa constiinta noastra ca o piatra si o raneste dureros. Dar prin marturisire, sufletul se usureaza, inima dobandeste liniste, constiinta castiga impacare si rana se vindeca. Dupa cum bucuriile cer sa fie marturisite si prin aceasta isi sporesc frumusetea, asemenea si durerile se cer marturisite si astfel sufletul se usureaza.
Pacatul, oricum ar fi el, mare sau mic, trebuie sa fie martunsit in fata preotului duhovnic, cu adanca parere de rau, cu hotararea de a nu mai gresi, cu credinta puternica in Hristos si cu nadejdea in indurarea Lui. Aceasta, pentru a ne pastra mereu curata haina sufletului nostru, pentru a nu ne desparti de Dumnezeu. Sfantul apostol Iacob ne indeamna, zicand : "Marturisiti-va unul (credinciosul) altuia (preotului) pacatele si va rugati unul pentru altul, ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului” (Iacob V, 16). Asadar, cand ne simtim apasati de pacate, cand suntem bolnavi sufleteste, sa alergam la preotii Sfintei Biserici si lor sa ne marturisim, ca prin rugaciunea si dezlegarea lor sa dobandim iertarea pacatelor (Iacob V, 14?15). Si in alt loc ni se graieste despre indatorirea crestina de a ne marturisi pacatele: "Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi. Daca marturisim pacatele, El ? Iisus Hristos ? este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea. Daca zicem ca n-am pacatuit, il facem mincinos, si cuvantul Lui nu este Intru noi” (1 Ioan I, 8?10).
Lucru deosebit de insemnat nu este insa numai marturisirea pacatelor, ci cainta, adica parerea de rau si durerea sufleteasca pe care o simte crestinul pentru pacatele savarsite in felurite chipuri. Caci fara de cainta, Sfanta Marturisire sau Pocainta nu ne aduce roadele dorite ; nu ne aduce iertarea si impacarea cu Dumnezeu. Iar cainta trebuie sa fie sincera, deplina (pentru toate pacatele) si sa izvorasca din credinta, nadejdea si iubirea lui Dumnezeu.
Aceeasi insemnatate o are si hotarirea de indreptare, curajul prin care punem hotar intre viata trecuta si cea viitoare; o hotarare sfanta, ca vom duce de acum inainte o viata noua, viata in Hristos, facand fapte vrednice de pocainta (Matei III, 7).
Marturisirea sau insirarea pacatelor fara cainta adevarata si fara hotarare de indreptare, nu aduce iertarea pacatelor (Luca XIII, 5).
Cerintele unei bune marturisiri a pacatelor trebuie implinite printr-o pregatire din buna vreme, cu deosebire prin post si rugaciune. Caci postul smereste trupul, iar rugaciunea deschide sufletul credinciosului in fata lui Dumnezeu. De asemenea, sa cercetam in cei masura ne-am implinit datoriile catre Dumnezeu, catre Sfanta Biserica, apoi catre aproapele, catre familie, catre noi insine, catre Patrie, si asa sa pasim catre Sfanta Taina a Spovedaniei.
Stiut este ca Sfanta Marturisire se administreaza celor ce se pregatesc a primi Sfanta Cuminecatura. De aceea si graieste sfantul apostol Pavel: "Sa se cerceteze (insa) omul pe sine si asa sa manance din paine si sa bea din pahar” (1 Cor. XI, 28), adica sa ia Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Iisus Hristos numai dupa vrednica marturisire.
Dupa ascultarea celor marturisite de crestin, daca din ele se vadeste cainta si hotarare de indreptare, preotul-duhovnic il dezleaga pe acesta prin cuvintele: "Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine, fiule, si sa-ti lase toate pacatele. Si eu, nevrednicul preot si duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin”.
Potrivit cu greutatea pacatelor marturisite si dupa cea mai buna socotinta a preotului-duhovnic, celui ce s-a spovedit i se da, inainte de dezlegare, un canon de pocainta, ca de pilda : rugaciuni, metanii, participarea la sfintele slujbe si indeosebi la Sfanta Liturghie din duminici si sarbatori, fapte de milostenie, infranari de la anumite mancaruri sau fapte. Toate acestea nu urmaresc pedepsirea celui ce s-a marturisit, ci indreptarea lui; ele sunt asemenea unor leacuri spre insanatosire duhovniceasca, spre intarire in virtute si indepartare de pacat.
Roadele Sfintei Marturisiri sunt de nepretuit. Caci ea ne dezbraca de haina intinata a pacatelor si ne imbraca in haina cea noua a virtutilor crestine, in haina luminoasa a harului dumnezeiesc ; din starea de pacat si de osanda, ea ne trece in starea de har mantuitor. Ea ne deschide calea spre desavarsire, ne sporeste evlavia, rodeste curatia sufletului, pacea cugetului, indreptarea vietii spre castigarea fericirii vremelnice si vesnice.
Soroacele Sfintei Marturisiri nu sunt fixe. Dar e bun si folositor lucru, pentru viata noastra duhovniceasca, sa ne spovedim cat mai des, dar mai ales cu prilejurile aratate in legatura cu Sfanta Cuminecatura.
Hirotonia (Preotia) este a cincea sfanta Taina a Bisericii, in care, prin punerea mainilor si rugaciunea arhiereului, se impartaseste unor barbati, ce s-au pregatit pentru aceasta, harul dumnezeiesc, care da puterea de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu, de a savarsi Sfintele Taine si slujbele bisericesti, si de a conduce pe cei credinciosi la mantuire.
Sfanta Taina a Preotiei se impartaseste asadar unor barbati anume pregatiti pentru a o primi cu vrednicie. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos i-a ales pe sfintii apostoli si i-a invatat, prin toate cate a facut intre oameni, cele ale imparatiei lui Dunmezeu. Dupa aceea i-a invrednicit de deosebita cinste de a propovadui Sfanta Evanghelie si de a savarsi fapte minunate. Adresandu-se lor, a asezat si Taina Preotiei prin cuvintele : "Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis : Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan XX, 21?23).
Sfintii apostoli, cum aflam din Sfanta Scriptura, au savarsit Sfanta Taina a Preotiei prin punerea mainilor, adica: "hirotonandu-le preoti in fiecare biserica, rugandu-se cu postiri, i-au incredintat pe ei Domnului in Care crezusera” (Fapte XIV, 23), dar avand grija "sa nu puna prea degraba mainile peste nimem” (1 Tim. V, 22), sa fie cu multa grija, pentru ca Preotia este lucrarea Duhului Sfant (Fapte XX, 28).
In trei directii se exercita puterea si slujirea preoteasca si anume: Puterea invatatoreasca, adica de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu, Mantuitorul Hristos a dat-o sfintilor apostoli si, prin ei, episcopilor si preotilor, odata cu cea sfintitoare, prin cuvintele : "Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua” (Matei XXVIII, 19?20). Puterea sfintitoare a fost data si in chip deosebit la Cina cea de Taina prin cuvintele : "Aceasta ? adica Sfanta Euharistie ? sa o faceti spre pomenirea Mea” (Luca XXII, 19 ; 1 Cor. XI, 25). Despre puterea sfintitoare a preotiei vorbeste si sfantul apostol Pavel: "Asa sa ne socoteasca pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos si ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor. IV, 1). Puterea de conducere duhovniceasca le-a fost data prin cuvintele : "Cel ce va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cel ce se leapada de voi se leapada de Mine ; iar cel ce se leapada de Mine se leapada de Cel ce M-a trimis pe Mine” (Luca X, 16).
Sfintii apostoli au impartasit harul Preotiei prin punerea mainilor ierarhiei bisericesti, (adica episcopilor, preotilor si diaconilor), avand credinta luminata de Duhul Sfant ca harul hirotoniei, in una din cele trei trepte, nu-si are izvorul in cel ce pune mainile, ci in Dumnezeu, cum ne arata si sfantul Ioan Gura de Aur : "Se pune mana peste om, dar toate le face Dumnezeu si mana Lui se atinge de capul celui ce se hirotoneste, daca hirotonia se face cum se cuvine” (sfantul Ioan Gura de Aur).
Asadar, Preotia este de la Dumnezeu, cum ii scrie si sfantul apostol Pavel ucenicului sau Timotei: "Nu fi nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea mainilor preotimii” (1 Tim. IV, 14). "Te indemn sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel ce este in tine, prin punerea mainilor mele” (2 Tim. I, 6).
Taina Sfintei Preotii o poate savarsi numai episcopul si de partea ei vazuta tine rugaciunea rostita de el:
"Dumnezeiescul har, care pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le implineste, hirotoneste pe (N) intru diacon (pe diacon intru preot, pe preot intru episcop…”) si punerea mainilor episcopului slujitor pe capul celui ce se hirotoneste.
Taina Hirotoniei are trei trepte ? toate adeverite de Sfanta Scriptura si de Sfanta Traditie si bine cunoscute inca din vremea sfintilor apostoli ? si anume : diaconia, preotia si arhieria.
In Faptele sfintilor apostoli in se arata cum a luat fiinta treapta diaconeasca, pe urma alegerii si hirotoniei celor sapte diaconi in Biserica din Ierusalim. "Pe acestia i-au pus inaintea apostolilor, si rugandu-se si-au pus mainile peste ei” (Fapte VI, 6).
Sfintii apostoli au hirotonit preoti in mai multe cetati (Fapte XIV, 23) ; de asemenea, sfantul apostol Pavel a asezat si episcopi, pe care, prin viu grai si prin scrisori, ii sfatuieste sa indrepteze cele ce mai lipsesc si sa aseze preoti prin cetati (Tit I,5).
Si sfintii parinti dau marturie neintrerupta si netagaduita despre cele trei trepte ale Sfintei Preotii, unul din ei scriind: "Supuneti-va toti episcopului precum Iisus Hristos Tatalui, si preotilor ca apostolilor, cinstiti pe diaconi ca pe legea lui Dumnezeu.
Fara episcop nimeni sa nu faca ceva din cele ce apartin Bisericii” (sfantul Ignatie Teoforul, Epistola catre smirneni, VIII, 1?2).
Spre Sfanta Preotie poate pasi numai cel ce este gasit vrednic de primirea ei, dupa cercetarea lui de catre duhovnic prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar harul odata impartasit prin hirotonire nu se pierde niciodata. Cel hirotonit poate fi doar oprit ? pentru pricini de abateri de la buna purtare preoteasca ? de la savarsirea celor sfinte.
Potrivit treptei in care se afla, primitorii Sfintei Preotii au puterea sa savarseasca cele sfinte legate strans de treapta preotiei lor. Astfel, episcopul are puterea sa savarseasca toate Sfintele Taine si toate slujbele bisericesti, indeosebi de a hirotoni intru diacon, preot si, impreuna cu inca doi arhierei, intru anhiereu si de a sfinti intr-un sobor de arhierei, Sfantul Mir. Treapta arhiereasca, venind de-a dreptul de la apostoli, prin succesiune apostolica sau episcopala, detine plinatatea celor trei puteri : de a invata, de a savarsi cele sfinte si de a conduce Biserica.
Preotul primeste de la arhiereu, prin hirotonie, darul celor trei puteri: invatatoreasca, sfintitoare si de conducere, insa fara dreptul de a hirotoni si de a sfinti Sfantul Mir si Antimisul.
Diaconul este ajutator al preotului si al episcopului, in intreita lor activitate, spre mantuirea credinciosilor, neputand savarsi nici o Taina si nici o Ierurgie. Pe baza Revelatiei dumnezeiesti, cuprinsa in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, Sfanta Biserica ne invata ca Taina hirotoniei a fost instituita de Mantuitorul Hristos si ca sfintii apostoli au impartasit harul Hirotoniei numai episcopului, preotului si diaconului. Acestea sunt cele trei trepte ierarhice avandu-si baza in vointa Mantuitorului.
LECTURA DIN SFINTII PARINTI
"Preotia se savarseste pe pamant, dar are randuiala cetelor ceresti. Si pe foarte buna dreptate, caci slujba aceasta n-a randuit-o un om sau inger sau un arhanghel sau alta putere creata de Dumnezeu, ci insusi Mangaietorul. Sfantul Duh a randuit ca preotii, inca pe cand sunt in trup sa aduca lui Dumnezeu aceeasi slujba pe care o aduc ingerii in ceruri. Pentru aceasta preotul trebuie sa fie atat de curat ca si cum ar sta chiar in cer printre puterile cele ingeresti…
Preotii sunt aceia carora li s-a incredintat zamislirea noastra cea duhovniceasca ; ei sunt aceia carora li s-a dat sa ne nasca prin Botez. Prin preoti ne imbracam in Hristos (Gal. III, 27) ; prin preoti suntem ingropati impreuna cu Fiul lui Dumnezeu (Rom. VI, 4 ; Col. II, 12) ; prin preoti ajungem madularele fericitului cap al lui Hristos (Col. I, 18). Prin urmare este drept ca preotii sa fie pentru noi… mai cinstiti si mai iubiti chiar decat parintii. Parintii ne-au nascut din sange si din vointa trupului (Ioan I, 13); preotii insa ne sunt pricinuitorii nasterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite nasteri din nou, ai libertatii celei adevarate si a infierii dupa har” (sfantul Ioan Gura de Aur, Despre Preotie}.
A sasea Taina a Bisericii este Sfanta Taina a Nuntii, prin care, dupa fagaduinta mirelui si a miresei data in mod liber in fata preotului, li se impartaseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor dupa fire, prefacand-o intr-o desavarsita si curata legatura duhovniceasca, intr-o unire pe viata, dupa chipul legaturii dintre Mantuitorul Iisus Hristos si Sfanta Sa Biserica.
Casatoria a fost randuia de insusi Dumnezeu inca in Vechiul Testament. Astfel, in cartea Facerii ni se arata ca Ziditorul a toate a asezat casatoria chiar de la inceput, prin cuvintele : "Nu e bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el” (Facere II, 18). El a binecuvantat insotirea barbatului cu femeia, zicand : "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti (Facere I, 28).
Dar in Noul Testament casatoria este inaltata si asezata de Mantuitorul Iisus Hristos in randul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea ca a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1?11). Iar de cate ori a gasit bun prilej sa graiasca despre casatorie, El a privit-o ca Sfanta Taina, subliniand importanta ei prin cuvintele: "Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup, asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a impreunat Dumnezeu omul sa nu desparta” (Matei XIX, 5?6).
Credincios urmator intru toate Mantuitorului Iisus Hristos, sfantul apostol Pavel ii indeamna pe soti sa-si iubeasca sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii sa fie supuse barbatilor lor ca Domnului, "pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii” (Efes. V, 23). Si incheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic in Hristos si in Biserica” (Efes. V, 32).
Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se savarseste in biserica, mai potrivit in zi de duminica, dupa Sfanta Liturghie, cand obstea credinciosilor se afla in casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti insa in timpul posturilor si in anumite sarbatori ale anului. Exceptia de la aceasta regula o poate incuviinta numai episcopul.
Cununia se incheie pentru intreaga viata a celor ce o primesc; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fata de celalalt, o poate desface, caci ea inseamna nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate Incheia o noua casatorie, dupa desfacerea celei dintai, asa cum poate face si sotul ramas vaduv prin deces.
Formula Sfintei Taine a Nuntii este :
"Se cununa robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin”, savirsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administreaza harul dumnezeiesc.
Primitorii acestei Sfinite Taine sunt credinciosii crestini ? barbati si femei ? care au varsta aratata in legile tarii, sunt liberi sa-si marturiseiasca dorinta de a intemeia o familie, care nu sunt inruditi in anumite grade si au incheiat casatoria civila.
Sotii uniti prin Sfanta Taina a Nuntii sunt indatorati la pastrarea dragostei curate si a respectului unuia catre altul, la cresterea fiilor lor in temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei in care vietuiesc si care lucreaza spre binele lor si al semenilor.
Este a saptea Taina a Bisericii in care, prin rugaciunile preotilor si ungerea cu untdelemn sfintit a partilor insemnate ale trupului, credinciosii dobandesc vindecarea de bolile trupesti si sufletesti.
Aceasta Taina a fost instituita de insusi Mantuitorul cand a trimis pe sfiintii apostoli la propovaduire, zicandu-le : "Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: in numele Meu, demoni vor izgoni, peste cei bolnavi isi vor pune mainile si se vor face sanatosi” (Marcu XVI, 17?18). Sfintii apostoli au practicat Taina Sfantului Maslu chiar de la prima lor propovaduire : "Si scoteau multi demoni si ungeau cu untdelemn pe multi bolnavi si-i vindecau” (Marcu VI, 13).
Urmand apostolilor, episcopii si preotii au savarsit si ei aceasta Sfanta Taina, cum ne arata sfantul Iacob: "Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii si ei sa se roage pentru el, ungandu-l cu untdelemn, in numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav si Domnul il va ridica, si de va fi facut pacate se vor ierta lui (Iacob V 14?15).
Sfantul apostol Iacob nu face bolnavilor acest indemn ca venind doar din partea sa; el graieste tocmai despre lucrarea sfanta incredintata sfintilor apostoli de catre Mantuitorul Iisus Hristos, lucrare savarsita de ei in tot locul si la tot credinciosul care avea trebuinta de harul lui Dumnezeu pentru vindecarea sa. Taina Sfantului Maslu se savarseste, de regula, la patul bolnavului; in restul cazurilor, in biserica.
Sfantul Maslu este deci Taina care, prin rugaciunile preotilor si prin ungerea trupului cu untdelemn sfintit, impartaseste credinciosului harul lui Dumnezeu pentru tamaduirea bolilor trupesti si sufletesti, pentru iertarea pacatelor si pentru intarirea sufletului.
Partea vazuta a Sfantului Maslu consta din rugaciunea rostita de sapte ori pentru vindecarea bolnavului de neputinta trupeasca si sufleteasca; din untdelemnul sfintit de preotii slujitori ai Tainei si ungerea cu el de sapte ori a trupului bolnavului.
Urmarile Sfantului Maslu sint vindecarea de bolile trupesti si sufletesti si iertarea pacatelor pe care bolnavul ar fi uitat sa le marturiseasca la Sfanta Spovedanie.
Savarsitorii Sfantului Maslu sunt preotii, pentru ca Sfantul Iacob zice: "sa cheme preotii Bisericii” ? iar nu preotul. Randuiala slujbei este intocmita pentru sapte preoti; insa o pot face si cinci trei sau cel putin doi preoti.
Sfantul Maslu poate fi primit nu numai o singura data si nici numai de cel aflat in pragul mortii, ci ori de cate ori credinciosul se simte ingreuiat din pricina bolilor sau pacatelor.
