A fost semnat Protocolul de cooperare între Mitropolia Moldovei şi Ministerul Justiţiei - 28 Января 2011 - Flor Ortodox

Întrebare Preotului

Categorii

Statistica

Total
Utilizatori
Oaspeți
Online total: 1
Oaspeti: 1
Utilizatori: 0

A fost semnat Protocolul de cooperare între Mitropolia Moldovei şi Ministerul Justiţiei

Joi,14/27 Ianuarie 2011 10:00
A fost semnat Protocolul de cooperare între Mitropolia Moldovei şi Ministerul Justiţiei
 Pe 25 ianuarie, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Ministerul Justiţiei au încheiat un Protocol de cooperare privind asistenţa în materie religioasă în instituţiile penitenciare.
Protocolul este menit să satisfacă toate necesităţile spiritual-morale ale deţinuţilor din penitenciarele din ţara noastră, dar şi a întregului efectiv al Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Cu această ocazie, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a ţinut să menţioneze că „şi acei care au încălcat legea, cu voie sau fără de voie, au dreptul să se roage pentru păcatele săvârşite, să se mărturisească şi să primească Sfintele Taine. Totodată, satisfacerea cerinţelor religioase ale militarilor va contribui la educaţia spirituală, patriotică, civică şi morală a acestora. " În acest scop, fiecare penitenciar va avea câte un preot, desemnat de către Mitropolia Moldovei, care va desfăşura serviciile religioase corespunzătoare.

„Cu toţii suntem creştini şi este de datoria noastră să-i ajutăm să revină pe calea cea dreaptă. Morala creştină este fundamentul nostru ca naţiune, ca stat", a subliniat Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase.

Protocolul de cooperare, semnat iniţial pentru un termen de doi ani, presupune, de asemenea ca Departamentul Instituţiilor Penitenciare să acorde asistenţa necesară la amenajarea încăperilor destinate pentru aceste activităţi religioase.

Controlul asupra executării şi bunei desfăşurări a celor stipulate în Protocol, va fi asigurat de către preotul capelan Prot. Corneliu Dobrogeanu şi de către Directorul general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, general-maior de justiţie, Vadim Cojocaru.

Actualmente, în cele optsprezece penitenciare de pe teritoriul ţării, se află 6304 deţinuţi.

mitropolia.md
Категория: Știri religioase | Просмотров: 453 | Добавил: Andrei | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]

Calendar Ortodox