Meniul site-ului
Categorii
Statistica
Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului nostru în Ierusalim
Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea Domnului nostru în Ierusalim
În
Duminica Floriilor, în biserici credincioşii primesc ramuri verzi de
salcie, binecuvântate de preoţi. Aceste daruri sunt asociate începutului
Patimilor Mântuitorului. Ramurile de salcie ne arată că, înainte de
trădarea Domnului Hristos şi de planul uciderii Sale, noi mărturisim că
El este Domnul vieţii şi al morţii.
Înainte
de intrarea lui Hristos în Ierusalim, Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr
în Betania, iar în interpretarea Sfinţilor Părinţi, această minune,
săvârşită înainte de pătimirile şi moartea Sa, a avut rolul de a-i
întări pe ucenicii apropiaţi şi a-i încredinţa că El este izvorul vieţii
şi biruitorul morţii. Apostolii trebuiau să înţeleagă că moartea nu are
nici o stăpânire asupra Sa. Noi mărturisim în troparul Floriilor:
"Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţându-o, pe
Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule". După această ultimă
încredinţare, Domnul Hristos intră în Ierusalim, apropiindu-se de
bunăvoie de suferinţe şi moarte. Noi privim şi suntem în acelaşi timp
cutremuraţi pentru că ştim ce se va întâmpla, dar şi bucurându-ne şi
slăvind pe Dumnezeu pentru că numai aşa ne-am ridicat şi ne-am sfinţit.
Purtăm ramuri de salcie binecuvântate pentru că noi nu suntem
spectatori, ci participăm la aceste evenimente. Tot ce se întâmplă acum
nu sunt evenimente depănate de noi, ci ele constituie lucrarea lui
Dumnezeu, tainică şi necunoscută, dar în acelaşi timp prevestită prin
profeţii plini de Duh Sfânt şi aşteptată de neamul omenesc începând cu
strămoşul Adam. Sfântul Ignatie Briancianinov spune că intrarea Domnului
în Ierusalim pe mânz de asină semnifică refacerea chipului omului,
restaurarea lui în starea din care a căzut. "Domnul a săvârşit această
intrare ca împărat şi biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu voinţa
hotărâtoare: călcarea morţii prin moarte, îndepărtarea blestemului de la
neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a săvârşit
intrarea în cetatea împărătească pe mânzul asinei, pe care nimeni din
oameni niciodată n-a şezut, ca să înapoieze omenirii vrednicia
împărătească pierdută de strămoşul nostru, să i-o înapoieze prin suirea
pe cruce", explică sfântul.
Ramuri verzi aduse ca unui Biruitor
Intrarea
Domnului în Ierusalim a fost triumfală, un moment de glorie omenească,
ce a apus foarte repede. Copiii evreilor aşterneau înaintea Lui veşminte
şi ramuri de finic, unii le aruncau înainte, iar alţii le purtau în
mâini şi strigau: "Osana, Fiul lui David, binecuvântat este Cel ce vine
întru numele Domnului, Împăratul lui Israel". Această primire a fost
văzută de Părinţi ca o mişcare a inimilor acestor prunci de către Duhul
Sfânt spre a arăta în chip profetic taina Celui Care şedea smerit pe
mânzul asinei. "Acest lucru s-a întâmplat pentru că Preasfântul Duh le-a
mişcat inimile lor spre lauda şi slava lui Hristos. Prin stâlpări,
adică prin ramuri fragede, s-a arătat mai dinainte biruinţa lui Hristos
împotriva morţii, căci era obiceiul ca învingătorii în lupte sau
războaie să fie cinstiţi şi însoţiţi în procesiuni triumfale cu ramuri
de copaci verzi", se spune în sinaxarul praznicului. Noi, cei de astăzi,
suntem îndemnaţi ca pe lângă ramurile verzi de salcie să avem şi
"ramuri înţelegătoare", adică credinţa, rugăciunea şi slăvirea lui
Dumnezeu. "Curăţindu-ne sufletele, să lăudăm pe Hristos prin credinţă,
cu ramuri înţelegătoare, ca şi pruncii strigând cu glas mare Stăpânului:
Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, Care ai venit în lume să mântuieşti
pe Adam din blestemul cel dintâi; duhovniceşte făcându-te Adam nou,
Iubitorule de oameni, precum ai binevoit, Cuvinte, Cel ce ai rânduit
toate spre folos, slavă Ţie!"
"Mânzul" înveşmântat cu învăţăturile Apostolilor
Mânzul
de asină, pe care nimeni nu a şezut, este în viziunea Părinţilor
Bisericii poporul păgân, care a fost chemat la lumină de Dumnezeu, care a
fost mântuit din păcat. "Mânzul de asină ne închipuie pe noi, poporul
care ne tragem din păgâni. Hristos şezând pe mânzul asinei şi
odihnindu-Se pe el este proclamat înălţător de trofee, biruitor şi
împărat al întregului pământ", se spune în sinaxar. Iar Sfântul Ignatie
Briancianinov spune: "Intrarea în Ierusalim pe asin neînvăţat la călărit
este o repetare a proorociei lui Moise - repetare nu prin cuvinte, ci
prin simboluri. Moise a prevestit că neamurile se vor veseli de Domnul,
iar iudeii vor fi lepădaţi. Aici, asinul neîmblânzit, pe care nimeni din
oameni niciodată n-a şezut, îi închipuie pe păgâni". Apostolii au pus
hainele lor pe mânzul pe care a şezut Domnul, iar acest lucru arată că
învăţătura Apostolilor predată neamurilor L-a adus pe Hristos la ele.
"Hainele Apostolilor sunt învăţătura lui Hristos, cea învăţată de ei
neamurilor, şi S-a aşezat duhovniceşte pe neamuri Domnul, făcându-Se
Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim, în sânul Bisericii Sale, în
veşnica, nefăcută de mână cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii şi
fericirii. Iudeii lepădaţi erau de faţă. Ei vesteau cu gura: împăratul
lui Israel, iar în sufletul, în Sinedriul lor, hotărâseră deja uciderea
Mântuitorului", arată sfântul rus. Ignatie Briancianinov mai spune că
mânzul închipuie pe omul împătimit, care este dezlegat de păcatele sale
de Hristos.
"Mânzul
asinei mai înseamnă şi altceva. Aceste cuvinte arată spre fiecare om
mânat de pofte dobitoceşti, lipsit de libertatea sa duhovnicească, legat
de împătimire şi de obişnuinţa vieţii trupeşti. Învăţătura lui Hristos
desface asinul de iesle, adică de împlinirea voii păcătoase şi trupeşti.
După aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, îşi pun pe asin hainele:
pe el Se aşează Domnul şi săvârşeşte pe el intrarea în Ierusalim". Nu
este suficientă numai lepădarea unei vieţi păcătoase, ci urmează
cunoaşterea lui Hristos, o cunoaştere în care omul devine lăcaş în care
Hristos să sălăşluiască duhovniceşte şi să fie Stăpân şi Împărat. "Asta
mai înseamnă că după ce părăseşte viaţa păcătoasă, omul este adus la
Evanghelie şi îmbrăcat, ca în nişte haine apostoleşti, în cea mai
amănunţită şi mai subţire cunoaştere a lui Hristos şi a poruncilor Lui.
Atunci Se aşază pe el Domnul, arătându-i-Se duhovniceşte şi sălăşluind
duhovniceşte în el, precum a binevoit a făgădui: "Cel ce are poruncile
Mele şi le păzeşte pe ele, acela este cel ce Mă iubeşte, şi cel ce Mă
iubeşte, iubit va fi de Tatăl Meu. De Mă iubeşte cineva, a grăit El,
cuvântul Meu va păzi; şi Eu îl voi iubi pe el, şi Mă voi arăta lui; şi
Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi locaş la dânsul vom
face"", arată Sfântul Ignatie Briancianinov.
Stâlpările şi sălciile verzi binecuvântate
Credincioşii
primesc cu evlavie crenguţe de sălcii verzi binecuvântate, pe care le
ţin în mâini în timpul Sfintei Liturghii de praznicul Floriilor.
Sălciile sunt binecuvântate de preoţi în timpul slujbei Utreniei, după
Psalmul 50. Preotul, luând cădelniţa, cădeşte în chipul crucii şi zice
rugăciunea binecuvântării sălciilor: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce
şezi pe heruvimi, Care ai arătat puterea Ta şi ai trimis pe Unul-Născut
Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să mântuiască lumea prin
Crucea, prin îngroparea şi prin Învierea Sa; iar El venind în Ierusalim,
spre Patima cea de bunăvoie, poporul cel ce şedea în întuneric şi în
umbra morţii, luând semnele biruinţei, adică ramuri de copac şi stâlpări
de finic, mai înainte închipuind Învierea, L-au întâmpinat; Însuţi,
Stăpâne, şi pe noi care, urmând pilda acelora, în această zi, mai
înainte de prăznuire, ţinem în mâini stâlpări şi ramuri de copaci,
păzeşte-ne şi ne întăreşte! Că precum acele popoare şi pruncii au
strigat Ţie: Osana!, aşa şi noi, cu laude şi cu cântări duhovniceşti, să
ne învrednicim făcătoarei de viaţă Învierii celei de-a treia zi, în
Iisus Hristos Domnul nostru". Ramurile de salcie mai simbolizează în
Biserica Ortodoxă pe fiecare credincios în parte, care este ca o mlădiţă
din Copacul Hristos. În scrierea "Păstorul lui Hermas" creştinii sunt
asemuiţi cu "ramuri de salcie purtătoare de rod ale copacului divin,
care este Hristos". Sălciile sunt păstrate de credincioşi la icoane sau
în loc curat, iar în unele locuri, atunci când este vremea rea, furtună
sau grindină, se arde o crenguţă de salcie pentru potolirea urgiei.
| Всего комментариев: 0 | |
Calendar Ortodox
