Până la treizeci de ani Iisus Hristos a trăit la Nazaret împreună cu Preacurata Sa Maică şi bătrânul Iosif. Într-o zi Ioan L-a văzut pe Domnul Care venea spre el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
Iisus avea treizeci de ani când a venit din Galileea la Iordan să fie botezat de Ioan. Acesta însă Îl ruga, zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi tu vii la mine?” Dar Domnul i-a răspuns: „Aşa se cuvine să împlinim toată dreptatea”, ceea ce însemna că, în acest fel se îndeplinea voia lui Dumnezeu.
Botezându-Se Iisus, când a ieşit din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel, venind peste El. Şi iată glas din cer s-a auzit, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit”.
Atunci a fost prima dată când omenirea a primit de la Dumnezeu revelaţia (descoperirea) supranaturală că Unul Dumnezeu este întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. De aceea şi sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte Teofanie sau Sfânta Arătare a Domnului.
Ioan Botezătorul, adresându-se poporului adunat la Iordan, a spus: „Cel Care m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: "Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt (adică Hristos). Şi eu am văzut aceasta şi mărturisesc că Iisus este Fiul lui Dumnezeu”. Acest eveniment este descris de toţi evangheliştii.
Botezul Domnului a avut loc în „Betania", după cum spune Evanghelistul Luca, „dincolo de Iordan", ce nu trebuie confundată cu Betania din apropierea Ierusalimului.
Botezul Domnului, pe care îl prăznuim astăzi, este una dintre cele 12 sărbători importante creştine. Acest praznic reaminteşte cele petrecute la Iordan, înainte ca Iisus să înceapă propovăduirea Evangheliei.
Începutul acestei sărbători este semnalat încă din secolul al III-lea, dar nu este exclus că praznicul să fie şi mai vechi. Un lucru sigur este faptul că în „Constituţiile Apostolice" Botezul Domnului figura deja printre sărbătorile creştine, alături de Naşterea Domnului şi de Paşti.
Astazi, locul unde se presupune că s-a săvârşit Sfântul Botez este numit pe evreieşte Yardenit şi este situat nu departe de ieşirea Iordanului din lacul Ghenizaret, numit şi Marea Tiberiadei. În evreieşte, Yarden, adică Iordanul, înseamnă „care coboară". Iordanul are trei izvoare şi coboară, după ce iese din Marea Tiberiadei, pe care o străbate pe o lungime de 20 km, până la 465 m sub nivelul mării, pierzându-se în Marea Moartă.
Sunt cercetători care susţin că adevăratul loc al Botezului lui Iisus s-ar afla în teritoriul actual al Iordaniei.