Meniul site-ului
Categorii
Statistica
Capitala Moldovei NU este sinagogă
La,
13 decembrie 2009, în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei -
creştinatorului pământurilor noastre, peste 200 de enoriaşi ai
bisericii Sf. Cuvioasă Parascheva şi a altor sfinte lăcaşe din
capitală, au mers în centrul Chişinăului, în Scuarul Europei pentru a
înălţa o Cruce în locul menorahului pus acolo vineri de către iudei.
În prezenţa unor înalţi demnitari moldoveni şi a câtorva diplomaţi străini, obiectul a fost instalat la picioarele drapelului Uniunii Europene, pentru opt zile, cu ocazia sărbătoririi de către confesiunea iudaică a aşa-zisei „Hanuca". De altfel, autorizarea de către primărie a acestei acţiuni cu caracter religios, evident sfidătoare la adresa majorităţii creştineşti a Republicii Moldova, este cel puţin provocatoare.
În acelaşi timp, e de menţionat faptul că astăzi nu a avut loc un miting antisemit, cum s-au grăbit deja să eticheteze înălţarea Sf. Cruci în centrul capitalei unei ţări ortodoxe mass-media liberală, ci un act de mărturisire de către creştini a credinţei şi a dreptului lor primar în viaţa statului al cărui element constituant primordial sunt.
Fiind contactate de către grupul de iniţiativă, organizaţiile iudaice au refuzat să ia asupra sa răspunderea pentru instalarea obiectului şi au respins cererea de a-l evacua. În consecinţă menorahul a fost, în mod organizat, scos de la locul de cinste şi transportat la monumenul Sfântului Ştefan cel Mare, unde a fost demontat şi pus la picioarele Domnitorului.
„Noi suntem o ţară ortodoxă şi Ştefan cel Mare a apărat-o de tot soiul de jidovi, dar ei au venit şi au pus menora. Este o fărădelege, o îngăduinţă a puterii de stat de astăzi, care a permis aşa ceva într-o ţară ortodoxă. Eu fac apel, dacă sunteţi ortodocşi, sculaţi-vă şi spuneţi cuvântul vostru" - a spus părintele protoiereu Anatolie Cibric.
Notă: Conform ultimului recensământ (2004) în Republica Moldova din totalul populaţiei doar 0.1% (3.628) sunt evrei, majoritatea constituind-o moldovenii/românii cu 78% (2.638.125). Despre anumite învăţături ale iudaismului contemporan, puteţi afla într-o ştire anterioară publicată în pagina noastră!
www.toaca.md

Всего комментариев: 0 | |
Calendar Ortodox