Mitropolia Moldovei, în parteneriat cu postul de radio ”Vocea Basarabiei” și Facultatea de Asistență Socială și Sociologie a USM, îndeamnă oamenii de bună credință să ajute familia Foltea, care creşte 6 copii, să-și aibă propriul acoperiș.
Ioan și Mariana Foltea, în vârstă de 33 de ani, sunt absolvenții Universității de Stat din Moldova. În căsnicie Dumnezeu i-a binecuvântat cu 4 fetițe și 2 băieței. Toți sunt frumoși, sănătoși și bine educați. Duminică și de sărbători îi vezi pe toți la biserică, primind Sfintele Taine. E o adevărată familie creștinească, unde virtutea este în capul mesei, iar smerenia și cumpătarea îi caracterizează. Sunt plini de viață și optimiști, trăind cu ziua de azi și nădăjduind că Dumnezeu le va purta de grijă și mâine.
Visul acestei minunate familii este să-și aibă propria casă; oricât de modestă, dar a lor. ”Este foarte greu să găsești și să treci de la un apartament închiriat la altul, având mulți copii. La actuala gazdă, cu două camere mici, condițiile nu sunt tocmai bune. Este frig, ne încălzim de la o sobă mică din bucătărie și de la un reșou electric, nu avem apă caldă. Am depus și o cerere la primăria capitalei… Totuși, nădăjduim la o minune, căci mare este Dumnezeu”, mărturisesc soţii Foltea.
Ideea ajutorării acestei familii s-a născut în cadrul unei emisiuni radiofonice realizate la ”Vocea Basarabiei”, iar primul care a răspuns acestei inițiative a fost însuși Mitropolitul Vladimir, care le-a acordat un prim ajutor.
Astfel, demarăm o campanie de ajutorare a familiei Foltea. Din puținul fiecăruia se face mult în fața Domnului. Fie ca de Sfintele Paști, cu contribuţia tuturor creştinilor, această familie să intre în propria casă.
Donaţiile pot fi făcute pe contul familiei Foltea
în lei:
Banca de Economii S. A.
c/d 28097014989
c/b BECOMD2X609
c/f 1003600002549
cont 2225001498331/123000
sau transmise direct familiei:
tel.: 068017896 – Foltea Mariana Fiodor.
site sursă mitropolia.md