Libération: Trebuie abolit celibatul preoţilor? - 20 Марта 2010 - Flor Ortodox

Întrebare Preotului

Categorii

Statistica

Total
Utilizatori
Oaspeți
Online total: 1
Oaspeti: 1
Utilizatori: 0

Libération: Trebuie abolit celibatul preoţilor?

Luni, 15 Martie 2010 00:18
Libération: Trebuie abolit celibatul preoţilor?
Scandalurile de pedofilie care au tulburat in ultimele săptămâni Biserica catolică din Europa au relansat dezbaterea privind celibatul preoţilor, o tradiţie seculară pe care Vaticanul a refuzat imediat s-o pună în discuţie. Chestiunea celibatului, specific religiei catolice, impus între secolele al IV-lea si al XVI-lea (Conciliul celor 30), revine periodic în discuţie, scrie ziarul francez Libération, monitorizat de Agerpres.
Aceasta dezbatere a fost recent relansata de un eminent teolog elvetian, opus Papei Benedict al XVI-lea, Hans Küng, care a afirmat, intr-un articol publicat de ziare din mai multe tari europene: "Pentru a lupta impotriva pedofiliei, trebuie abolit celibatul preotilor".
Celibatul "este in mod structural cea mai frapanta expresie a relatiei crispate intre religia catolica si sexualitate", afirma acesta considerand ca aceasta
"regula" este "cauza esentiala si structurala" a abuzurilor sexuale.
Hans Küng afirma ca, "in mod incontestabil, se produc cazuri de pedofilie in cadrul familiilor, scolilor, asociatiilor si bisericilor in care nu se aplica regula celibatului preotilor", dar ca in Biserica catolica, fenomenul este "masiv". Punctul sau de vedere a fost reluat si pe site-ul laicilor catolici "Si noi suntem Biserica".
Fara "a pune in discutie aceasta regula", asa cum au precizat serviciile sale, arhiepiscopul Vienei, Christoph Schönborn, a considerat totusi "necesar sa se analizeze cauzele" acestor acte de pedofilie, citand in primul rand celibatul.
Cardinalul a recomandat examinarea, fara compromisuri, a posibilelor cauze a acestor comportamente deviante: "Atat problema educatiei si formarii preotilor, cat si urmarile revolutiei sexuale a generatiei 1968. Atat tema celibatului, cat si tema dezvoltarii personale".
Pentru ziaristul Bruno Bartoloni, adept al politicii Vaticanului, aceasta pozitie este un avertisment asupra faptului ca "pedofilia poate reflecta frustrarea preotilor carora nu le convine celibatul".
Un alt specialist al Vaticanului, care doreste sa ramana anonim, subliniaza ca Biserica este "constienta de dificultatile afective generate de celibat si ca, pentru a remedia acest lucru, ea ii indeamna pe preoti sa traiasca in comunitati".
Vaticanul a reactionat prompt reafirmand joi importanta celibatului preotilor, cu ocazia unei conventii teologice organizata la Roma si intitulata "Fidelitatea lui Cristos, fidelitatea preotului".
"Celibatul sacerdotal este un dar al Sfantului Spirit care trebuie inteles si trait cu un sentiment de deplina bucurie", a declarat cardinalul Claudio Hummes, prefect al Congregatiei pentru Cler.
Episcopul de Regensburg, Gerhard Ludwig Müller, a afirmat ca este "o prostie" sa se creada ca celibatul preotilor ar fi la originea actelor de pedofilie comise de clerici. Episcopul este el insusi afectat de un scandal de pedofilie in cadrul corului sau, dirijat din 1964 pana in 1994, de fratele Papei, Georg Ratzinger.
Papa Benedict al XVI-lea i-a indemnat inca o data pe preoti sa traiasca in mod demn celibatul sacerdotal, singurul mijloc prin care se transmite credinciosilor "sensul pacatului, li se da curaj si li se reinvie dorinta de obtinere a iertarii Domnului".
www.romanialibera.ro
Категория: Știri religioase | Просмотров: 432 | Добавил: Andrei | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]

Calendar Ortodox