Meniul site-ului
Categorii
Statistica
„Lumina Ortodoxiei: Icoana - fereastră către Dumnezeu"

Sâmbătă,
20 februarie, după slujba Vecerniei, la Bucureşti a avut loc
procesiunea „Lumina Ortodoxiei: Icoana - fereastră către Dumnezeu",
eveniment aflat la a treia ediţie. Manifestările religioase şi
culturale au fost organizate de Protoieria 2 Capitală, cu
binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu sprijinul
Primăriei Sectorului 2.
Procesiunea a fost formată dintr-un numeros sobor de preoţi şi sute de credincioşi de la parohiile bucureştene, purtând lumânări şi făclii în mână, şi dintr-un corp de 50 de militari din cadrul Poliţiei Comunitare, îmbrăcaţi în uniformă de gală, având torţe aprinse, ca un „onor" adus Ortodoxiei. Manifestarea a început din curtea Bisericii Icoanei, a continuat în jurul parcului „Grădina Icoanei". În timpul desfăşurării procesiunii au fost interpretate cântări religioase specifice Postului Mare.
Manifestările au continuat în interiorul parcului, pe scena special amenajată, unde părintele protopop Ioan Rădulescu al Protoieriei 2 Capitală a ţinut un cuvânt dedicat evenimentului, în care a subliniat împlinirea a celor 1167 de ani de când Sfinţii Părinţi s-au adunat pentru a aşeza la loc de cinste icoana. „Prin secolele al VIII-lea - al IX-lea, când unii oamenii căutau să alunge din suflete icoana cea sfântă, în anul 843, pe 11 martie, a fost victoria deplină a înţelepţilor Sfinţi Părinţi. De atunci, Biserica, în prima duminică a Postului cel Mare, serbează această biruinţă, şi noi nu facem nimic altceva decât să continuăm această tradiţie sfântă", a spus părintele Ioan Rădulescu.
Icoana din sufletul nostru
În cuvântul de învăţătură s-a mai arătat cum omul a fost făcut după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, adică după icoana Lui Dumnezeu, care, de-a lungul timpului, s-a alterat în firea omului, din cauza păcatului, dar şi cum Dumnezeu, văzând neputinţa omului, a restaurat firea acestuia prin trimiterea Fiului Său, iar apoi, Sfinţii Apostoli şi vrednici oameni de credinţă au ştiut să pună mărturie în sufletele oamenilor icoana, care să stea mereu deschisă către Dumnezeu. „Noi, întotdeauna, cei credincioşi Îl primim pe Dumnezeu încă de la Botez, icoana Lui în sufletul nostru, căci dacă icoana este fereastră către Dumnezeu, această fereastră trebuie să fie mereu curată, dacă se depune praful păcatelor noastre nu mai putem să vedem chipul Lui Dumnezeu, depărtăndu-ne de El. De aceea, numai prin fapta cea bună şi dragostea curată faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu, această fereastră devine mai mare şi, astfel, Dumnezeu intră cu harul Său cel sfânt şi cu lumina Sa cea neapropiată care ne luminează sufletul nostru", a mai spus pr. protopop.
Un gest al iubirii faţă de Dumnezeu
În continuare, părintele paroh al Bisericii Icoanei din Bucureşti, pr. Ion Popescu, a arătat că prin această manifestare „noi, preoţii, împreună cu credincioşii am adus slavă mamei noastre, care este Biserica Ortodoxă, şi cinstire sfintelor icoane, care sunt ferestre către Dumnezeu. Aceasta este şi legătura noastră cu manifestarea, fiind Biserica Icoanei, ne-am simţit îndatoraţi să facem această manifestare deosebită prin care icoanele să fie cinstite".
S-au adus mulţumiri Părintelui Patriarh Daniel, pentru binecuvântarea acordată organizării acestei procesiuni „Lumina Ortodoxiei: Icoana- fereastră către Dumnezeu", Protoieriei II Capitală, Primăriei Sectorului 2 pentru sprijinul dăruit şi tuturor ostenitorilor şi credincioşilor care au fost prezenţi la această sărbătoare a Ortodoxiei.
La acest eveniment au participat foarte mulţi credincioşi, mânaţi de dorinţa de a apăra Ortodoxia şi sfintele icoane, precum a mărturisit doamna Angela Gabriela, profesoară de religie: „Am luat parte la această manifestare a credinţei prin care noi demonstrăm dragostea către Dumnezeu slăvit în icoană, fereastră către Dumnzeu, care este chip, iar noi suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Sa, şi tindem către această perfecţiune. Prin aceasta înţelegem ca Dumnezeu să ne sporească puterea credinţei, înţelepciunea, sănătatea în cuget, în gândirea luminată, să avem parte cu toţii de lumină, pentru că Dumnezeu este Lumină, aşa că nu puteam să trec peste acest eveniment care ne impresionează pe toţi şi ne face bine. Dumnezeu să ne unească în cuget şi în simţiri şi să picure în sufletele noastre înţelegere, dragoste, uniune şi comuniune, şi să ne vedem cu toţii şi la anul în aceleaşi condiţii de linişte şi mulţumire sufletească".
Ieri, după Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitului Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, delegat al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, de la orele 12:00, preoţi şi credincioşi au mers din nou în procesiune, având câte o icoană în mâini, în jurul parcului Icoanei, la sfârşit oficiindu-se slujba de sfinţire a icoanelor.

Всего комментариев: 0 | |
Calendar Ortodox