O femeie a învins cancerul, refuzând să-și avorteze copilul

Într-un număr al publicaţiei Daily Mail a fost prezentată povestea impresionantă a unei mame în vârstă de 21 de ani, care a învins cancerul după ce a refuzat să îşi sacrifice copilul nenăscut.

Daniella Jackson a fost diagnosticată cu o tumoare la plămânul stâng la scurt timp după ce a aflat că este însărcinată. Medicii i-au recomandat să avorteze, pentru a putea să fie operată, însă femeia a refuzat.

După o sarcină dificilă, ea a născut o fetiţă sănătoasă, iar apoi a fost operată, pentru a-i fi extirpată tumoarea, împreună cu jumătate de plămân. Conform unui raport Metro, tumoarea era carcinoidă, cu dezvoltare lentă, cu rezultate satisfăcătoare faţă de alte tumori pulmonare.

În general, tumorile pulmonare carcinoide au o perspectivă de vindecare mai bună decât alte forme de cancer pulmonar. Persoanele care suferă de tumori pulmonare carcinoide prezintă o rată de supravieţuire de 5 ani în 78%-95% din cazuri şi de 10 ani în 77%-90% din cazuri.

Un an mai târziu, Daniella a devenit fericita mamă a unei fetiţe pe nume Rennae – al doilea copil al său – şi i s-a spus că nu mai are nicio urmă de boală.

Creştină romano-catolică practicantă, Daniella Jackson a declarat că avortul nu a fost niciodată o opţiune: „Am fost întotdeauna hotărâtă să am copilul. Simţeam o legătură atât de profundă cu fetiţa mea, nu puteam să o părăsesc.”

Avortul ca motivație pentru salvarea vieţii mamei reprezintă un procent minuscul din cele 200.000 de avorturi care se fac anual în Marea Britanie.

Un raport din 1992 arăta că în primii 25 de ani de la liberalizarea avortului în 1967 (prin The Abortion Act), numai 0,013% au fost efectuate „pentru a salva viaţa mamei”, însă şi în aceste cazuri era discutabilă necesitatea unei astfel de acţiuni radicale. Statisticile privind avorturile din anul 2009 în Anglia şi Ţara Galilor nu înregistrează niciun caz de acest gen.

În general, atunci când viaţa unei mame este pusă în pericol din cauza sarcinii, copilul este la o vârstă viabilă şi, prin urmare, poate fi salvat pur şi simplu prin grăbirea naşterii. Totuşi, în cazuri foarte grave, doctorii ar putea spune că este necesară oprirea unei sarcini într-un moment încă timpuriu (13-22 săptămâni), pentru a salva viaţa mamei. Însă este atât de rar un astfel de caz, încât cei mai mulţi obstetricieni nu îşi amintesc nici măcar de un singur caz în toată viaţa lor de practică medicală.

Chiar şi Alan Guttmacher, fost preşedinte al Planned Parenthood (organizație proavort din SUA) spunea încă din 1967: „În prezent, este posibil pentru orice pacientă să treacă cu bine printr-o sarcină, cu excepţia cazurilor în care suferă de o boală fatală, precum cancer sau leucemie; dar într-o situaţie ca aceasta, avortul nu va putea prelungi, şi cu atât mai puţin nu va putea salva viaţa mamei.”

Daniella nu ştia dacă va supravieţui din cauza bolii sale, însă îşi iubea atât de mult bebeluşul, încât era dispusă să îşi asume orice risc şi, dacă era necesar, să îşi sacrifice viaţa pentru viaţa fetiţei sale. Acum iată că are bucuria de a avea grijă şi de a-şi preţui comoara de fetiţă, văzând-o cum creşte. Într-o zi, cine ştie, la cealaltă cumpănă a vieţii, poate Rennae va fi cea care va trebui să aibă grijă de Daniella.