Meniul site-ului
Categorii
Statistica
O lumânare pentru victimele dreptmăritoare ale deportărilor din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941
O lumânare pentru victimele dreptmăritoare ale deportărilor din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941
La cea de a 69 marcare a tragicelor evenimente din noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când au fost deportate în Siberia şi Kazahstan peste 22 de mii de oameni, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove îndeamnă parohiile ca la 13 iunie să pomenească în cadrul ecteniei morţeşti victimele dreptmăritoare ale represaliilor.
SĂ NE ADUNĂM CU MIC ŞI CU MARE ÎN ACEASTĂ ZI ÎN SFINTELE BISERICI PENTRU A APRINDE O LUMÂNARE ŞI PENTRU A ÎNĂLŢA O RUGĂCIUNE SPRE ODIHNA VEŞNICĂ A CELOR CARE AU FOST PRIGONIŢI ŞI UCIŞI DE UN REGIM NEDREPT.
***
Potrivit datelor de arhivă, în acea noapte, din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor peste 22 mii de persoane, dintre care 5479 au fost arestate ("membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice") şi 24.360 au fost deportate.
Din acest total, doar din RSS Moldovenească au fost ridicate 18.392 persoane - 4507 "capi de familie" arestaţi (4342 din considerente politice şi 165 cu dosare penale) şi 13.885 persoane deportate.
În gările de unde au fost transportaţi, cei arestaţi au fost separaţi de familii şi încărcaţi în eşaloane speciale. Ulterior, ajunşi în lagăre, aceştia au fost supuşi unor represiuni dure, mulţi fiind condamnaţi la pedeapsa capitală pentru "activitate antisovietică".
Deportarea din Basarabia şi Bucovina s-a făcut cu vagoane de vite în Siberia şi Kazahstan (pentru Chişinău au fost repartizate 1315 vagoane, iar pentru Cernăuţi 340 vagoane).
Всего комментариев: 0 | |
Calendar Ortodox