Patriarhul Rusiei Kiril se roagă pentru orientarea politică corectă a Moldovei - 7 Сентября 2010 - Flor Ortodox

Întrebare Preotului

Categorii

Statistica

Total
Utilizatori
Oaspeți
Online total: 1
Oaspeti: 1
Utilizatori: 0

Patriarhul Rusiei Kiril se roagă pentru orientarea politică corectă a Moldovei

Patriarhul Rusiei Kiril se roagă pentru orientarea politică corectă a Moldovei

06 Septembrie 2010

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kiril se roagă „pentru Moldova, pentru prosperitatea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să ajute la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”. Despre aceasta el a declarat la întîlnirea de la mănăstirea Soloveţ cu arhiereii Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove.

După cum transmite INFOTAG cu referire la comunicatul serviciului de presă al Patriarhului, la întrevedere au participat mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir, preşedintele Departamentului relaţii bisericeşti externe de la Patriarhia Moscovei, mitropolitul de Volokolamsk, Ilarion, episcopul de Tiraspol şi Dubăsari, Savva, episcopul de Cahul şi Comrat, Anatolie, episcopul de Hîncu, Petru, episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel.

„Vladîca, sînt foarte bucuros că aţi venit aici, pe acest pămînt sfînt, împreună cu episcopii. Uneori sîntem întrebaţi: „de ce puneţi Moldova în rîndul Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă decît slavonă?”. Şi eu spun: "Sfînta Rusie nu este o noţiune etnică, politică, lingvistică, este o noţiune spirituală”, a spus şeful Bisericii Ortodoxe Ruse în mesajul de salutare adresat mitropolitului Moldovei.

„Cînd ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, nu simţim nici o diferenţă – sîntem un singur popor în faţa lui Dumnezeu. Totalitatea valorilor, orientarea spirituală comună este cea care formează unitatea noastră spirituală, care este mai presus de toate graniţele politice; şi nici un partid politic care ameninţă cu separarea noastră nu este în măsură să rupă această unitate. Cu cît mai devreme vor înţelege acest lucru, cu atît mai puţine forţe vor irosi”, consideră Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kiril.

El şi-a exprimat speranţa că problema predării „Bazelor Ortodoxiei” în instituţiile de învăţămînt din Moldova va fi soluţionată pozitiv, menţionînd că în Rusia, „cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu atitudinea favorabilă în această privinţă a preşedintelui ţării, Dmitri Medvedev, a fost posibilă soluţionarea problemei, fiind creat un model care convine tuturor – şi credincioşilor şi necredincioşilor, şi ortodocşilor şi celor de alte religii”.

/infotag.md/

Категория: Știri religioase | Просмотров: 360 | Добавил: Andrei | Рейтинг: 0.0/0
Всего комментариев: 0
Добавлять комментарии могут только зарегистрированные пользователи.
[ Регистрация | Вход ]

Calendar Ortodox