Meniul site-ului
Categorii
Statistica
Seriile armelor americane contin insemne biblice
Seriile armelor americane contin insemne biblice
Un
reportaj de televiziune care dezvăluia că echipamentele folosite de
armata americană conţin referinţe biblice ascunse în numerele de serie,
miercuri 20 ianuarie 2010, a provocat mânia comunităţii musulmane
americane. Consiliul musulman al Afacerilor Publice (Muslim Public
Affairs Council, MPAC) a cerut Secretarului Apărării, Robert Gates, să
retragă deîndată echipamentul care conţine referinţe biblice, folosit
în luptă.
Această
reacţie apare în urma subiectului dezvoltat de reţeaua de televiziune
ABC, pe tema vânzării a 800.000 de arme către Armata Americană prin
Societatea Trijicon, cu sediul în Michigan (nord).
ABC afirmă că numerele seriale ascundeau referinţe biblice.
Astfel,
2COR4:6 făcea referire la Epistola a doua către Corinteni, din Noul
Testament. Pasajul în cauză sunand astfel: "Fiindcă Dumnezeu, Care a
zis: "Strălucească, din întuneric, lumina" - El a strălucit în inimile
noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui
Hristos."
În mod similar, JN8:12 se referea la Evanghelia după Ioan, în care Iisus spune: "Eu sunt lumina lumii(...)".
Trijicon a recunoscut existenţa acestor referinţe codificate, explicând că nu sunt ilegale.
Dar,
pentru directorul MPAC, Haris Tarin, "faptul că echipamentul militar
conţine trimiteri la Biblie este o încălcare a idealurilor şi valorilor
fundamentale pe care naţiunea noastră a fost întemeiată. Mai rău, a
spus el într-o declaraţie, "acest lucru alimentează propaganda
extremistă, care susţine că are loc o adevărată cruciadă împotriva
Islamului, condusă de Statele Unite".
În
plus, la Londra, oficialii Ministerului Britanic al Apărării au
raportat, tot miercuri, 20 ianuarie 2010, că o comandă de 400 astfel de
arme a fost făcută companiei americane Trijicon, dar a subliniat că
erau conştienţi de semnificaţia biblică a numerelor de serie.
Partidul
Liberal Democrat (de opoziţie) a criticat această comandă, declarând că
talibanii ar putea să o folosească "drept probă, pentru a-i convinge pe
suporterii lor că sunt angajaţi într-un război religios între
creştinism şi islam", conform purtătorului său de cuvânt.
www.lacasuriortodoxe.ro
Всего комментариев: 0 | |
Calendar Ortodox